Normalitate?…

Hristos a Inviat!

Dragii mei incep prin a-mi cere scuze ca am fost delasator si nu m-am apropiat de tastele calculatorului, de foarte mult timp, pentru o noua postare. Sper ca sarbatorile le-ati trecut cu bine si in pace, departe de toata mizeria mediatica legata de divorturi, de procese si alte stiri de acest gen, bineinteles toate de interes “national” daca nu chiar mondial. :)

Am avut, pe parcursul unor saptamani, senzatia ca va trebui sa imi blochez mintea sa mai prelucreze asa zisele informatii cu care toata media ne bombarda, pe toate canalele posibile, si sa sper ca audientele cu care se laudau de pe urma acestor scandaluri sa fi fost trucate… Asta pentru ca nu voiam sa cred ca romanul nu are probleme mult mai importante de rezolvat, ca nu se concentreaza pe chestiuni esentiale si ca se lasa cotropit de balacarelile publice a unor oameni care renunta la ultima farama de decenta, in cautarea “faimei”. Dintotdeauna poporului i-au fost oferite painea si circul de care aveau nevoie pentru a le fi abatuta atentia de la adevaratele probleme ale societatii. La noi s-a taiat painea si la schimb se ofera portie dubla de circ, multe asistente tv tot mai dezbracate, implicate in tot felul de scandaluri sexuale, gazetele colorate cu titluri de-o schiopa care tind sa devina singura noastra lectura (pe genul lecturilor obligatorii de altadata). Promovam din ce in ce mai mult non-valoarea, iar exemplele oferite nu cred ca sunt cele de urmat pentru tanara generatie.

Ne-am caricaturizat modul de a ne stabilii prioritatile? Poate nu inteleg eu cum stau lucrurile, stiu doar ca refuz sa fiu becalizat sau pisicizat.

Astept sa-mi explicati voi cum percepeti toate acestea.
Va imbratisez!

Posted in Uncategorized | Tagged , , , | 20 Comments

Dragele mele… azi e 1 Martie…

Ma adresez azi doar voua, doamnelor – cu scuzele de rigoare domnilor – pentru ca voi aduceti in general primavara in sufletele noastre (ale celor fata de care imi ceream scuze) :) .

Chiar daca afara  gradele sunt inca la hibernare, am vazut astazi prea multi domni cu buchete de flori in mana, usor emotionati sau stanjeniti de moment, incat sa nu ma gandesc ca e randul meu sa va adresez un gand bun.
Sa aveti parte de o primavara superba, de un an in care sa va simtiti puse pe piedestal ca astazi si petalele florilor pe care le-ati primit in aceasta zi sa va paveze calea tot timpul.

Va imbratisez cu drag, Ioan

Posted in Uncategorized | Tagged , , , | 20 Comments

Dincolo de 13…

Intotdeauna cand se apropie un moment aniversar, ma intreb ce e de fapt in spatele acelei clipe festive… Ce sarbatorim de fapt? De ce simtim ca e un moment deosebit si care sunt sentimentele care domina atmosfera?… Din punctul meu de vedere e un moment in care punem in balanta trecutul cu viitorul, dar privirea mea se indreapta intotdeauna spre acesta din urma… spre ce va fi… Asa ca in curand, toti care trudim in jurul proiectelor de la Acasa TV, fie ca suntem actori, producatori, operatori, personal tehnic… nu vom sarbatori trecerea a 13 ani de la prima emisie a postului, ci inceperea celui de al 14-lea an in care proiectele si provocarile vor fi mai indraznete, iar raspunsul publicului pe masura muncii depuse.
Eu m-am alaturat relativ recent acestei frumoase echipe, adica in urma cu 3 ani si mai bine, dar ma simt aici de parca as fi dintotdeauna. Tin minte ca prima mea intalnire a fost cu Doamna Ruxandra Ion, o doamna in adevaratul sens al cuvantului. Multi dintre voi nu stiti multe despre dansa si e normal, pentru ca scopul ei nu e de a iesi in lumina reflectoarelor, ci acela de a face ca toate aceste productii sa functioneze ca un orologiu elvetian. A reusit in decursul anilor sa adune in jurul ei o echipa de profesionisti si nu ma refer doar la actorii de marca pe care i-a invitat sa joace in proiectele care au ajuns la inimile voastre, cat si la oamenii care muncesc zilnic pe platouri, de la regizori, scenaristi la cameramani, sunetisti, electricieni, programatori, editori… Sa adune aici acesti oameni si sa se lupte pentru a le putea oferi noi proiecte si a-i putea pastra in aceasta mare familie, chiar daca anii din urma au fost gri si criza pe care o traim a afectat mult societatea romaneasca…
Daca ati fi aici ati avea impresia unui furnicar, v-ati simti zapaciti de oamenii care alearga in jurul vostru, dar credeti-ma ca fiecare in parte stie foarte bine care e rostul lui acolo si ce are de facut.
Am avut sansa sa abordez, in acesti ani, trei roluri total diferite unul fata de altul, sa joc alaturi de mari actori ai scenei romanesti, alaturi de care doar visam sa joc candva, de tineri care au imbratisat profesia asta chiar daca nu sunt considerati profesionisti, dar care au fost surprize extrem de placute. A fost o munca usoara, pentru ca atunci cand ai in jurul tau profesionisti,cand atmosfera e destinsa, cand nu auzi urlete, cand totul se incearca a fi programat pana la cel mai mic amanunt, cele 12 ore de munca din fiecare zi trec usor si destul de repede.
Asa ca incepe numaratoarea inversa pana cand toti ne vom imbraca frumos si ne vom aduna sa sarbatorim cel de al 14-lea an pe care il vom incepe impreuna, iar cand zic impreuna ma gandesc cu mult drag si la telespectatorii nostri, prietenii cu care comunicam mereu pe forum si aici pe blog.

Pe curand dragii mei…

Posted in Uncategorized | Tagged , , , | 19 Comments

Colindul ce imblanzeste iarna

Colind rasuna de peste tot, din difuzoare, la televizor, e cu noi in masini cand ne deplasam, e pe buzele noastre, fiecare intonand inconstient un fragment de colind in timp ce ne vedem de treburile cotidiene…
Simtim ca timpul e nedrept si Craciunul e inca totusi departe, chiar daca noi suntem pregatiti pentru el inca de la inceputul lunii. Dar ce e important e ca EL VINE si ne va scoate pentru o scurta perioada din amorteala, din suparari, din griji… A fost un an greu, dar si in alti ani grei, inainte de ’89, romanul a stiut sa evadeze in acel univers aparte, care e Craciunul…
Primul Craciun pe care mi-l amintesc e acela de cand aveam 5-6 ani… amintirea incepe cu mine cocotat intr-o sanie trasa de doi cai care, mergand la trap, imprastiau aburi in jur. Se intampla in satul bunicilor mei, o zona sub-montana din judetul Bistrita-Nasaud. Tin minte ca azi ca eram in sania unchiului meu, alaturi de parinti, de frati, de matusa si verisoara mea si cu totii colindam in timp ce ne plimbam pe ulita satului. Ne mai opream pe la o casa unde din nou colindam, noi copii primeam nuci si prajituri, iar oamenii mari ciocneau un pahar sau gustau specialitatile pregatite de gazde si toata lumea era imbujorata, vesela, toti aveau zambetul pe buze. Cateva zile nu vedeai om posomorat sau imbracat ponosit, nu auzeai tipete nu se plangea nimeni de lipsuri sau ingradiri si asta era datorata bucuriei Craciunului si dorintei oamenilor de a fi mai buni si, de ce nu, mai pocaiti, macar in acele cateva zile.
Cu trecerea timpului am constientizat din ce in ce mai mult aceasta bucurie, am descoperit bucuria de A Darui de Craciun, nu doar de a primi, ca atunci cand esti copil, am inteles semnificatia sarbatorii si am adunat un repertoriu bogat de colinzi. Asa ca anul acesta simt nevoia sa merg la ai mei in Ardeal si sa incerc sa retraiesc, atat cat se mai poate, acea atmosfera care imi dainuie in memorie si sunt sigur de un lucru: nicaieri Craciunul nu e la fel ca acasa inconjurat de oamenii iubiti.
Va doresc ca de Craciun sa va umpleti sufletul de iubire, sa daruiti si sa primiti toata dragostea pe care o meritati, sa nu va dispara zambetul de pe buze (daca se poate niciodata) si sa treceti intr-un An Nou mai bun decat asta, sa fiti sanatosi si voiosi.

VA IMBRATISEZ CU DRAG,

SARBATOOOORI FERICITEEEEEEE !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

Posted in Uncategorized | Tagged , , | 48 Comments

Intreband Viata ce e moartea…

Azi sunt trist si nu pentru tristetea mea… Sunt trist pentru ca recunosc in altul, tristetea traita de mine cu mult timp in urma si, din pacate, sigur nu pentru ultima oara…
O prietena draga familiei mele si-a pierdut tatal, dupa ce, cu cativa ani in urma, si mama ei s-a stins… oameni relativ tineri amandoi… dar rapusi de boli.

S-a intamplat acum 18 ani, sa il petrec pe tatal meu pe ultimul drum, un om de 54 de ani pe care l-am ajutat sa ajunga la spital dupa ce a facut o puternica criza in bratele mele… Dupa o zi, m-am intors in Cluj, noi stand in Dej, pentru ca urma sa incep un alt an de facultate. Am plecat cu convingerea ca la sfarsitul saptamanii cand ma voi intoarce acasa il voi gasi restabilit si pe drumul normal, spre sanatate…
Au trecut trei zile si asteptarile mele au fost inselate… el nu a putut sa mai urmeze acel drum…
Colegii mei aflasera de dimineata si nu stiau cum sa ma anunte… SUNT SIGUR ca e ingrozitor sa dai o asemenea veste cuiva… dar un coleg mai in varsta, care isi pierduse un copil cu doi ani in urma, a avut curajul necesar…
Lumea s-a oprit in acel moment, oamenii din jur erau incremeniti si parca nici nu respirau, asta pentru ca eu uitasem cu siguranta la ce foloseste aerul din jur… Nu stiu cat a trecut pana cand mintea mea a dorit sa accepte informatia asta, sa o decodifice (de parca era un cod care ar fi putut avea si ALT rezultat) si sa declanseze o reactie in mine…
Am vrut sa fug cat mai departe de cuvintele alea… aveam impresia ca daca le las in urma ele vor disparea si nimic din ce am auzit nu a fost spus vreodata. Eram flancat de colegii mei si sprijinit de un gard, dar in loc sa pornesc intr-o fuga in fata cat ma tineau picioarele, m-am intors si am vrut sa escaladez acel gard de 5 m… dar nu aveam cum sa ajung acolo sus, poate ca acel “sus” unde voiam sa ajung era de neatins…
Atunci m-am cuibarit in golul pe care il lasase plecarea lui si am lasat acele cateva zile pana cand orice urma a existentei lui sa fie ascunsa SUB pamant, sa treaca pe langa presupusa mea existenta PE pamant…
Timpul se spune ca le rezolva pe Toate si ajuta uitarea… eu zic ca le ascunde doar sub noianul celorlalte clipe, care se succed cu o repeziciune care ne determina sa stergem tot ce ne e incomod sufleteste ca sa putem face loc noilor clipe… bune, rele sau la fel ca acelea…

De ce suferim? Din dragoste pentru omul care a facut parte din noi , din experientele noastre, din ceea ce suntem?… Suferim din egoism, pentru ca nu mai suntem proprietari pe dragostea celor care ne-au inconjurat cu ea atata timp? Suferim pentru ca ne e dezvaluita si aceasta posibilitate a nefiintei sau ca o constientizam ca pe o iminenta?
Sunt atatea intrebari pe care as vrea sa i le adresez, fata in fata, Vietii si la care as dori raspunsuri sincere…
Dar cum Viata esti tu, el, eu… NOI, va intreb pe voi… pentru ca fiecare are motivul lui…
Azi sunt trist… dar VIATA e INCA parte din timpul care le rezolva pe toate….

Posted in Uncategorized | Tagged , , , | 41 Comments

Craciunul, feerie pe… iarba?

Azi dimineata mergeam catre Buftea pentru o noua zi de munca… Pentru o secunda mi-am aruncat privirea pe un camp de un verde intens si mi-am amintit in ce data eram… Am avut o senzatie amestecata si amintiri care ma napadeau…
In urma cu 10 ani imi petreceam primul Craciun departe de casa. Eram in Noua Zeelanda si acolo vara incepe undeva in Noiembrie asa ca la sfarsit de Decembrie sunt temperaturi in jur de 30 de grade. Nici nu s-a pus problema de zapada sau muscatura usor placuta a frigului, atunci cand mergi cu  colindul… dar in schimb erau suficiente spray-uri care, aplicate pe geam, lasau urme ca o gheata ce incearca sa sa strecoare in casa… a fost primul Craciun din “exilul “meu si cel mai puternic moment de dor de casa.
Alte amintiri care ma napadeau erau legate de sarbatorile de iarna petrecute la bunicii mei, undeva intre 6 si 14 ani, cu nameti mai inalti decat mine, chiar tuneluri prin zapada care ne impiedica sa iesim din casa dimineata.
Mi-e mintea plina de senzatii, de mirosuri, de imagini din acea perioada, perioada fara griji a existentei mele…
Ma intreb cum percepeti voi Craciunul si care au fost experientele voastre legate de el, cum va imaginati voi un Craciun si unde… Va astept sa discutam despre asta si avem mai mult de o luna… :)   Pana atunci am sa revin cu raspunsuri la intrebarile voastre…

Va imbratisez cu drag.

Posted in Uncategorized | Tagged , , | 29 Comments

Somn usor poet drag

Am trait sa vad cat de ipocrita e societatea asta romaneasca in care traim. Acum ca mor reperele copilariei si tineretii noastre, ne trezim ca trebuie sa ridicam in slavi ceea ce se presa si societatea considera ca se vinde mai bine daca e blamat…
A murit un poet al tineretii noastre, un om care a stiut sa nasca un fenomen, care spiritual ne-a tinut pe linia de plutire multi ani… Fenomen ale carui cantece si versuri sunt si in prezent pe buzele noastre la petreceri si intalniri, chiar daca multi au uitat de unde provin versurile astea.

Eram in anii 80′ si singurul mod de a umple un stadion, in afara unui meci de fotbal, era cenaclul Flacara. Multora dintre voi nu va spune nimic, dar credeti-ma ca era totul in acei ani. Citeai pe ascuns romane interzise, ascultai posturi de radio care incercau sa-ti tina ochii deschisi, ascultai muzica adusa pe benzi de magnetofon de soferii de tir sau de marinari, in rest era propaganda si iar propaganda si incartiruire…
S-a spus mult despre poetul Paunescu, dupa 1989: ca a fost poet de curte, ca a scris mult pentru vechea putere… a trait vremurile alea si pentru a exista in lumea de atunci poate ca a facut ce a crezut de cuviinta sau poate a crezut ca poate fi bine. A afirmat ca el personal l-a iubit pe Ceausescu… si tatal meu a crezut in Ceausescu si stiu cum e sa te certi cu un om pe care il iubesti, dar care nu are aceleasi repere ca si tine. Totusi vorbim de Paunescu, omul care a avut forta si carisma de a aduna sute de mii de oameni in ideea de Patrie si Patriotism, fara ca asta sa fie ca o pastila amara pe care tebuie sa o inghiti, asa cum incercau comunistii sa inoculeze aceste doua concepte. Hai sa admitem ca a fost un aservit puterii, cum zic altii (din jalnice interese de a ascunde ce faceau ei atunci), dar cum dracu’ sa-i catalogam pe Iliescu si tagma lui, pe toti securistii care acum sunt mari democrati, patroni (Parveniti) si pe care ii ascultam vorbind de la tribuna parlamentului???????????
Cat de ipocriti putem sa fim noi ca indivizi si noi ca natiune???????

Toti cei de peste 28 de ani stiu cum a fost sa te simti, pentru 2 ore, LIBER  la un cenaclu Flacara si cum ani la randul dupa aia sa ai ce fredona. Artisti care au fost neica nimeni, ar trebui sa-i sape ei locul lui de veci, pentru ca fara Paunescu ar fi ramas niste ilustri necunoscuti, daca acest om patimas dupa cultura si dupa dorinta de a recunoaste cuvantul NEAM, dornic de a misca ceva in tineretul gri de atunci, nu i-ar fi lansat… Stiu, sunteti multi prea tineri si nu aveti habar despre ce sau cine vorbesc, dar jur ca am pierdut un alt OM care putea sa fie exemplu de daruire pentru crezul sau… Dumnezeu sa ajute tara asta care stie sa-si aprecieze valorile doar dupa moarte…

P.S.: ca de obicei presa noastra s-a dovedit a fi un cioclu national, a stat ca si in cazul Maestrului Dinica la capataiul patului lui de spital, ca apoi sa manance cateva zile o paine de pe acest subiect. Ati vazut voi cumva imagini din Cenaclul Flacara in ultimii 20 de ani??? Acum ma uit la televizor si doar asta vad! Suntem ipocriti sau nu? Jalnici suntem, pentru ca ne intereseaza mai mult toate proastele cu trecut de prostituate care vor sa parvina cu orice pret si sa se preteze la orice scandal, mult mai mult decat oamenii de valoare pe care INCA ii mai avem printre noi. Haideti sa apreciem iubitii mei ce mai avem de apreciat in tara asta, iar aici ma refer la modele de viata si la inteligente, pentru ca multi nu mai sunt. Pleaca toti oamenii care mai au ceva de spus in Romania, pe care eu o iubesc din suflet, altfel nu m-as fi intors dintr-un loc cald, iar noi nu mai avem de unde sa mai luam exemple… In momentul asta sufar pentru ca, cel putin pentru mine, moare o lume pe care nu o mai vad inlocuita…

Posted in Uncategorized | Tagged , , | 19 Comments

Toamna…

As spune ca imi place toamna, cu acest fel de calm pe care il transmite cu ploile blajine si coloritul copacilor… asa as spune daca as fi un poet care e predispus la visare. Din pacate vad ca toamna e anotimpul societatii romanesti, mai ales in ultima vreme. Ploua, e adevarat ca e toamna, dar ploua cu impozite, cu scaderi de salarii si cu tristete.
Dragii mei, m-am saturat de fatalitatea ce ne caracterizeaza, din pacate. M-am saturat de expresii gen: “asta e, aici m-am nascut din pacate”, “ce sa-i faci? astia au furat tara asta, ce mai putem face?”, “ce mai putem noi face, astia de la putere …”.
De ce???? De ce resemnarea asta care ne impiedica sa mai fim noi insine si uneori sa cadem in plasa unui pesimism maladiv. E adevarat , e greu uneori, e frustrant, dar acum 22-25 de ani era sumbru, gri si fara de speranta…
Daca nu ne plac politicienii, exista forme de protest care sa  incerce sa-i transforme, exista votul. Daca nu ne plac sefii, exista forme de manifestare a nemultumirii, exista sindicate. Dar sa inlaturam tristetea si resemnarea din viata noastra! Sa luam atitudine in primul rand fata de noi, de starea vegetativa in care suntem si abia apoi vom putea sa inlaturam fatalitatea ca mentalitate.

Am avut un puseu bacovian recent si mi-am dat seama ca am recazut in starea care m-a determinat sa plec din tara acum 10 ani. Dar credeti sau nu, nu e o solutie. Nu e o solutie pentru noi ca indivizi, dar nici o solutie pentru tara asta. Si incet, incet am regasit motive care sa-mi readuca mici bucurii.

Am trei prieteni care au ochii radiosi pentru ca au devenit tati sau urmeaza sa devina. Am vazut un boxer, care nu se rusineaza ca e roman, e in continuare campionul lumii la categoria sa… o echipa de handbal, cu toate ca se lupta cu dezinteresul dictat de comercial, e in topul mondial. Nu ma mai uit la orice meci de fotbal, pentru ca a devenit o pura afacere. Asta nu inseamna ca nu observ ce porcarii se intampla in continuare in tarisoara noastra. Doar ca traiesc acum cu speranta ca e doar o etapa a incapacitatii unor oameni pe care i-am ales si care au impresia ca ne fac un privilegiu ca ne conduc. Nu! Sunt niste alesi si pot sa fie la fel niste demisi. Dar nu trebuie sa traim cu senzatia ca altfel nu se mai poate. Noi putem alege daca ne uitam sau nu la emisiuni care promoveaza pesti, patzachine cu pretentia de vedete media si viitori sau fosti puscariasi. Noi putem alege sa nu facem tiraj unor ziare colorate care promoveaza personaje ce seamana uimitor cu cele din desenele animate de proasta calitate. E un prim pas in a lua atitudine, vizavi de ce se intampla cu noi, de ce ni se ofera si sa cautam mai mult ceea ce ne dorim de fapt.
Cred ca e usor abulic si contradictoriu gandul meu, dar simt revolta asta mocnind demult.

Trebuie sa schimbam repede ceva in noi, in modul nostru de a gandi si a actiona si sa renuntam la resemnare… pentru ca toamna adunam resurse pentru iarna ce urmeaza… Trebuie sa si gasim resursele din noi ca sa nu cadem in hibernarea noastra ca oameni si ca natiune…

Acum ca am asternut un gand ce nu imi dadea pace, vreau sa propun ceva. Eu sunt curios din fire, asa ca sunt foarte interesat de impresia pe care o aveti despre serialul nostru. Vreau sa stiu atat partile pe care le vedeti voi bune dar mai ales, ce ati schimba daca ati avea posibilitatea.
Va pup… pe curand, Ioan

Posted in Uncategorized | Tagged , | 23 Comments

Cateva raspunsuri…

Dupa cum v-am promis, am sa va raspund, pe cat de repede pot, la intrebarile pe care le postati pe blog.
Azi mi-am propus sa lamuresc intrebarile Mariei si Cameliei.

Maria ma intreaba daca nu cred ca serialul nostru e o ofensa adusa lumii arabe, traditiilor acestei lumi… Inca de la inceput, spun ca serialul acesta trebuie privit ca o fictiune, ceea ce si este, o fictiune inspirata dintr-o anumita parte a lumii arabe, dovada fiind faptul ca Emiratul Beled el Noor nu exista de fapt. Personajele sunt niste creatii scenaristice si actoricesti, pe care,posibil, nu le-am regasi in lumea reala. Un singur fapt ramane real, acela ca in anumite societati din lumea araba se mai practica crima de onoare. Iar noi ne imaginam cum s-ar putea ajunge la aceasta. Nimeni nu si-a pus in gand sa demonstreze ca lumea occidentala e mai viabila decat cea araba, ca noi am fi mai morali sau mai vrednici, mai ales ca actiunea se desfasoara in Romania :) ))))
Majoritatea filmelor urmarite pe micul ecran sau pe marele ecran sunt un exercitiu de imaginatie, rodul visarii unor scenaristi, regizori, actori si nu au un mesaj ofensator adresat nimanui. Ceva de genul… “cum ar fi daca noi am fi…”.

Camelia doreste sa stie de ce doar anumite persoane ajung sa apara in seriale si tot ea sustine ca acestea sunt cu siguranta detinatoare de “proptele” si dispun de o groaza de bani. Imi revine ingrata sarcina sa te contrazic si poate sa te dezamagesc. Exista o serie de criterii, altele decat cele imaginate de tine, care duc la aparitia acestora pe micul ecran. Primul ar fi participarea la un casting si sansa de a fi acceptat. Ar trebui sa stii ca un casting la Acasa nu e un lucru facil si selectia e relativ drastica. In plus acest casting nu se face dupa masurile standard 90-60-90, cu toate ca telespectatorilor le place sa vada oameni frumosi, pentru ca au nevoie de frumusete. Un alt criteriu e invitarea anumitor actori cu un anumit capital de imagine si care in productia respectiva aduc un plus de profesionalism. Nu inteleg de unde ideea ca fetele alese sa joace in serial ar fi toate fete de bani gata sau ca sunt dispuse sa faca “anumite” compromisuri. Crede-ma ca nu sunt si ca nu e cazul sa faca nici un compromis. Poate ca ai dreptate cand spui ca uneori ele par a pica in plasa faimei dobandite repede, pe negandite si par “pline de impresii”. Eu cred ca e o faza datorata tineretii lor si a unei usoare “betii a notorietatii”. Crede-ma ca aceasta dispare la fel de repede cum a aparut, pentru ca munca la care sunt supuse in acest ritm alert al filmarilor le aduce repede cu picioarele pe pamant. Daca iti amintesti, Flavia era din Oradea si nu avea nici un sprijin din afara… A venit, si-a incercat norocul si am jucat impreuna in “Ingerasii”. Asa ca raspunsul meu e: Daca simti ca intr-adevar vrei sa faci asta… incearca! :)

Nu stiu daca am raspuns in masura asteptarilor voastre sau daca v-am lamurit, dar promit sa mai incerc. :)
Pe curand!

Posted in Uncategorized | Tagged , | 39 Comments

Intrebari, raspunsuri…si iar intrebari…

E ciudat sa-ti pui intrebari al caror raspuns nu va fi niciodata al tau, sa ai nelinisti ale caror rezolvari sa nu fie ale tale, ale faptelor si gandurilor tale….sa astepti  un semn, un zambet , o vorba…
Cam asta a fost starea  noastra,  din momentul in care urmaream pe ecran genericul de final al primului nostru episod , ciudata si usor frustranta. Stiam ca raspunsurile la toate intrebarile noastre, legate de cat de mult a placut acest prim episod, se afla la Voi , telespectatorii nostrii si nicidecum in alta parte. Urma asteptarea de pana a doua zi dimineata, iar toate gandurie legate de ea nu faceau decat sa accentueze aceasta stare.
Dar voi ati reusit sa risipiti foarte repede aceasta tacita framantare a noastra cu mesajele  voastre , care au venit ca un raspuns mult asteptat. Prin numarul celor care ne-au scris, prin numarul celor care ne-au urmarit, ne-am convins si mai mult, daca era cumva nevoie ca munca noastra nu a fost in zadar. In dimineata asta cand am venit la munca, am vazut fete cu zimbete pe fata, oameni entuziasti si dornici de si mai multa munca. Si asta e o stare pe care voi le-ati oferit-o. Pentru asta, eu personal  ma inclin in fata Dumneavoastra.
Va multumesc de asemenea pentru mesajele postate pe blogul meu. Tot acolo au aparut si multe intrebari. De data aceasta ale voastre adresate mie :) si carora promit sa le raspund in cel mai scurt timp.
Asa putem ridica intre noi un pod alcatuit din intrebari, raspunsuri … si iar intrebari….
Va imbratisez cu drag…pe curind !
Posted in Uncategorized | Tagged , | 17 Comments